Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: mediafax
Anul şi data apariţiei: 02.04.2010
Tematica: legea învăţământului – predarea limbii române ca a doua limbă
Categoria articolului: reportaje
Pagina (dacă este cazul): 3
Titlul articolului: Studenţii au făcut propuneri de modificare a proiectului Legii educaţiei
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.mediafax.ro/social/studentii-au-facut-propuneri-de-modificare-a-proiectului-legii-educatiei-5801096


Studenţii UNSR constată încercarea de politizare a universităţilor, excluderea lor din procesul de desemnare a conducerii în facultăţi şi universităţi, lipsa oricăror evaluări a resurselor necesare implementării, astfel că au elaborat o rezoluţie cu modificări la proiectul legii educaţiei.

Studenţii au făcut propuneri de modificare a proiectului Legii educaţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) s-au întâlnit, joi, cu studenţii senatori din zece centre universitare şi au semnat o rezoluţie asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale, care cuprinde articolele de lege pe care studenţii doresc să le modifice în noua lege.

Studenţii consideră necesar ca învăţământul superior să fie finanţat cu două procente din PIB.

Universităţile trebuie să aibă autonomie universitară, precum şi libertate academică aşa cum se precizeză în articolul 110, totuşi chiar dacă este specificat acest lucru în lege, autonomia este încălcată flagrant în alte articole, spun studenţii.

Ca semnatari ai acestei rezoluţii, membrii UNSR propun ca alegerea rectorului să o decidă Senatul Universităţii, împreună cu studenţii, iar decanii să fie aleşi de consiliile profesorale ale facultăţilor. "Nu dorim ca managementul universităţilor (facultăţilor) să se stabilească în mod corporatist, ci prin alegeri colegiale. Studenţii trebuie să aibă un cuvânt de spus în alegerea celor care decid pentru ei", se arată în rezoluţia UNSR.

Ministerul poate demite rectorul unei universităţi în orice moment şi din orice motiv, dar acest lucru trebuie decis doar de Senatul Universităţii, spun studenţii.

Ministerul Educaţiei este un fel de suveran, poate înfiinţa şi desfiinţa facultăţi, ceea ce reprezintă o nouă gravă încalcare a autonomiei universitare, această decizie trebuie să fie luată numai după consultarea şi aprobarea Senatului. MECTS poate stabili structura semestrului, însă nu poate impune data la care se va începe noul an universitar. Această decizie trebuie sa fie luată numai de Senatul Universităţii, consideră UNSR.

Studenţii propun ca numai după afişarea rezultatelor să se elibereze dosarul celor care renunţă la locul obţinut prin admitere, în 48 de ore. "După emiterea deciziei de înmatriculare statutul acestuia se schimbă (nu mai este candidat, ci student). Este firesc să parcurgă o anumită procedură prin care renunţă la acest statut", potrivit rezoluţiei.

Articolul 136 alin. (6) din proiectul legii măreşte taxele la un nivel mai mare decât studentul echivalent. "Practic prin acest articol cel puţin 40 la sută din studenţii în regim cu taxă de azi nu vor termina studiile, iar de acum încolo vor fi tot mai puţini care vor termina o facultate şi vor avea acces la studii superioare", spun studenţii UNSR.

Instituţiile care au o misiune asumată şi validată în condiţiile legii pot organiza programe de studii universitare de masterat, totuşi, studenţii vor să fie clar specificat în lege cine validează misiunea acestor instituţii de învăţământ.

Conform legii, ciclul de doctorat constituie ciclul trei de studii. "Din acest motiv este absolut de neînţeles faptul că dreptul de conducere de doctorat este acordat prin lege şi altor instituţii în afara universităţilor. Mai mult decât atât se creează un precedent periculos şi anume ca firmele să poată organiza studii doctorale", potrivit rezoluţiei.

Studenţii propun ca evaluarea programelor de doctorat să rămână atributul Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare (CNADTCU). Modul de evaluare a programelor de studii doctorale, propus de proiectul legii, este practic imposibil de aplicat, consideră ei. "Un organism internaţional selectat pe bază de competiţie", va induce costuri imense pentru fiecare program de studii în parte. În situaţia în care Ministerul Educaţiei precum şi universităţile nu dispun de sumele necesare pentru plata drepturilor studenţilor, cadrelor didactice, investiţii, este de neînţeles cum se poate propune o asemenea evaluare. În acelaşi timp trei organisme ale Ministerului sunt implicate în această evaluare, se arată în rezoluţie.

Potrivit proiectului, studenţii au acces la activităţile artistice doar în limita bugetelor aprobate, iar aceştia propun ca accesul la activitaţile artistice să fie liber. În acelaşi timp, proiectul creează o discriminare între studenţii români din ţară şi cei din afara ţării, ceea ce va crea tensiuni artificiale. De asemenea, Ministerul dispune de fonduri speciale pentru bursele în străinătate şi din acest motiv trebuie să asigure bursele. Deşi Ministerul Educaţiei susţine necesitatea efectuării practicii studenţeşti nu sprijină în niciun fel realizarea acesteia. Universităţile nu au forţa financiară de a suporta din venituri proprii practica studenţilor, astfel că studenţii propun ca, în conformitate cu legea, practica studenţilor să fie susţinută de la bugetul de stat.

Studenţii consideră că este încălcată reprezentativitatea studenţilor în consiliile facultăţilor, deoarece ei nu îşi pot alege decanul, acesta trebuie ales de cosiliul facultăţii, din care fac parte şi studenţi şi profesori. De asemenea, rectorul trebuie ales de Senatul Universitaţii, senat din care fac parte şi studenţi 25 la sută, iar conform acestui articol studenţii nu au niciun cuvânt de spus la alegerile rectorilor din Universităţi. Prorectorii şi decanii trebuie să fie aleşi tot de Senat şi nu să fie numiţi de rector, spun reprezentanţii UNSR.

Studenţii spun că statul nu poate sprijini învăţământul particular atâta timp cât statul abia reuşeste să plătească bursele şi subvenţiile de cămin.

Facultatea nu are personalitate juridică şi ca urmare nu poate organiza concurs de angajare, se mai arată în rezoluţie.

Studenţii susţin introducerea în lege a unor reglementări care să sprijine participarea lor la activitatea de cercetare ştiinţifică, la proiectele finanţate din fonduri structurale, fiind necesară stabilirea unor axe de finanţare din fonduri structurale a unor activităţi destinate studenţilor.

ANOSR propune zece schimbări în proiectul Legii educaţiei

Şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită zece schimbări la noul proiect de Lege al educaţiei naţionale, printre care reprezentativitatea clară a lor cu minimum 25 la sută în toate procesele decizionale şi subvenţii indexate anual cu inflaţia pentru cămine-cantine.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.